Tuesday, September 2, 2014

Curtea de Arges intr-o zi

Azi am ales Curtea de Arges pentru excursia noastra de o zi, cu plecare din Bucuresti. Dupa ce am strabatut Bucuresti-ul si am ajuns pe autostrada, totul a fost mai rapid. S-a mers foarte bine. Trebuie sa fiti atenti ca la iesirea de pe autostrada sa o luati pe deasupra pasajului, spre Curtea de Arges - indicatorul este destul de putin vizibil. Apoi drumul tine drept pina la Curtea de Arges.

Primul obiectiv vizitat de noi a fost Biserica Domneasca - o cladire extraordinara, cu o pictura interioara multi-stratificata si de o valoare artistica si culturala deosebita. Iata ce spune un site pe net despre acest obiectiv:
"este ctitoria lui Basarab I (1310 – 1352), terminată în anul 1352, în cadrul reședinței voievodale din secolul al XIII-lea. Biserica, monument în cruce greacă înscrisă, de tip complex, este una din cele mai reprezentative monumente ale arhitecturii românești medievale, fiind cea mai veche ctitorie voievodală din Țara Românească. Picturile murale interioare, deosebit de valoroase, sunt realizate în 1364 – 1369. Biserica este inclusă pe noua listă a monumentelor istorice: AG-II-m-A-13647 și în Lista Indicativă UNESCO.
Este cel mai vechi ansamblu de artă feudală, a fost concepută ca edificiu de cult si gropnită domnească. Este un adevarat tezaur al picturii românesti si unul dintre cele mai de pret monumente ale arhitecturii românesti, concentrând în tehnică, plan, structură si iconografie coordonatele stilistice ale nivelului de civilizatie materiala si spirituala de la Curtea Basarabilor."

Pentru pasionatii de cultura si pictura bisericeasca va sugerez calduros sa vorbiti cu ghidul - este un om pasionat de istorie si religie si va poate povesti ore in sir despre acest obiectiv, si nu numai. De exemplu, ne-a recomandat sa ne uitam la una dintre putinele picturi care o reprezinta pe Fecioara Maria insarcinata si cu un vesmint mov (culoarea specifica femeilor insarcinate).

Iata si citeva poze:

Straturi successive de pictura

Crucea templierilor si numeroase alte elemente pe aceasta piatra de mormint

Urmatorul obiectiv la care ne-am oprit a fost chiar Manastirea Curtea de Arges - o minune arhitectonica ce se identifica si cu legenda mesterului Manole. Va recomand sa petreceti minute bune admirind dantelaria de pe zidurile exterioare, sa intrebati despre istoria pasarilor cu clopotel aflate pe un briu pe fiecare zid in parte, si sa vizitati mormintele regilor Carol I + regina Elisabeta, si Ferdinand I + regina Maria aflate in interior.

Si daca sinteti obositi de atmosfera religioasa, puteti petrece minute foarte placate in parcul imens care inconjoara biserica, urmarind eventual veveritele harnice ce string provizii pentru iarna.


 
 
 
Ultimul obiectiv pe care l-am vizitat (doar in exterior, din pacate) a fost Biserica Olarilor, situata pe o straduta din afara circuitului touristic, si inchisa vizitelor datorita unui program proaspat lansat de reabilitare a cladirii si picturilor. Arata superb cit am putut vedea:




Iata deci o destinatie care sa va umple cel putin o zi - si daca aveti mai mult timp la dispozitie puteti vizita si Cetatea Poienari si Transfagarasanul, despre care va voi povesti intr-o postare ulterioara.

1 comment:

  1. Se pot face si excursii de o zi; chiar daca nu pleci din Bucuresti.Important este sa vrei sa vizitezi si desigur sa impartasesti si altora impresiile tale. Frumoasa descriere!

    ReplyDelete